Fragilitatea vieţii
Viaţa este al naibii de fragilă dar noi nu ne dăm seama... Amânăm, ne stresăm, ne dorim, dezvoltăm obsesii şi pe lângă toate acestea ..uităm...uităm să trăim. Ne enervăm pentru orice lucru mărunt, ne amânăm ambiţiile pentru momentul potrivit, purtăm pantofi cu toc la evenimente speciale, gătim altfel la ocazii speciale, ca şi cum am trăi o eternitate. Nu ne rupem timp pentru noi pentru că ni se pare normal să alergăm după bani, carieră etc. Amânăm aducerea pe lume a unui copil din lipsa carierei de vis, din excesul ambiţiilor noastre. Ne trezim apoi într-o zi şi regretăm anii pierduţi, ani pe care nici banii, nici cariera nu ni aduc înapoi. Uităm să zâmbim, uităm să ne vorbim, uităm să ne iubim. Facem ce ne cere societatea şi ne punem mereu pe ultimul loc. Da, aşa am făcut şi eu! Aşa am trăit şi eu, am vrut carieră nu copil, am vrut să fiu un model în societate, ceva de genul lucrătorul anului. Cine mi-a mulţumit?! Nimeni!! În ajunul Crăciunului am primit vestea apun