Pasiune veche în straie noi

       " Passion" este proiectul meu de suflet. A luat naştere din dorinţa aprigă de a le arăta oamenilor, cât de importantă este mâncarea sănătoasă, gătită din pasiune, cu pasiune pentru pasiunea de a mânca. - La ce te gândeşti aşa melancolic - mă întreabă soţul meu, care între timp mi-a devenit cel mai mare sprijin în bucătărie, lucrând cot la cot cu mine. - La începuturile noastre, la cât am luptat noi doi pentru acest restaurant, cât de mult mi-am dorit aceste stele Michelin şi acu, uite, îi arăt oamenii care stau la mese cu câte o specialitate culinară pe masă, un pahar de vin, în mijlocul Franţei, mon cher, am reuşit. Restaurantul ne reprezintă în totalitate. - Chiar ieri văzusem cărtica Michelin, mi-am şi amintit de cei doi fraţi care în 1993 au introdus primul ghid Michelin complet al Franţei precum şi sistemul de notare al restaurantelor care este valabil şi azi. - Da, azi suntem şi noi incluşi cu cele 2 stele, este atât de impresionat faptul că aceste 2 stele, n

    Se apropie cu paşi repezi cele mai minunate sărbători ale anului. Eu una sunt genul de persoană care adoră, dar chiar adoră Crăciunul. Pentru mine este cea mai frumoasă sărbătoare. Îmi place la nebunie, că tot oraşul este plin de luminiţe, oriunde te uiţi totul sclipeşte magic. Crăciunul are un farmec aparte, când cu toţii încercăm să fim mai buni, mai iertători, când ne adunăm acasă la părinţi pentru a ne aminti de acele momente magice în care eram şi noi copii.    Crăciunul este o sărbătoare magică. Mereu îl aştept ca şi un copilaş şi îmi amintesc cu mare drag, cum ne pregăteam de seara de Crăciun când eram copil acasă la ai mei. Casa era plină de miresme îmbietoare, care mai de care, cozonaci şi turtă dulce, sarmalele mereu foc şi supa pui pregătită cu multă migală.    Seara, împodobeam bradul împreună cu părinţii, aşteptam cu sufletul la gură să deschidem cutia aceea uriaşă şi magică în care erau aranjate globurile familiei noastre, globuri de care o perioadă de timp nu am pr

   Recunosc, îmi place să personalizez totul. Absolut totul! Îmi place să îmi las amprenta pe tot ce fac, considerând că în momentul acela îmi las şi o parte din suflet în fiecare lucru.    În curtea şcolii generale, era un anticariat mic în care îmi placea să îmi pierd orele (a se citi minutele) până când ajungeau ai mei după mine. Mama îmi cumpăra mereu câte o carte. Îmi plăcea atât de mult faptul că fiecare carte veche purta pe prima pagină, o ştampilă   cu numele fostului proprietar al cărţii. Cu mintea mea de copil îmi imaginam oamenii aceia drept regi, împăraţi, oameni de ştiinţă, că doar nu orice îşi permitea să aibă o ştampilă proprie, îmi imaginam ce biblioteci imense aveau ei acasă, cât o cameră, unde aveau mii de cărţi, îmi şi închipuiam cum stăteau la mesele lor din lemn masiv, într-un fotoliu de piele, având pe masă o tuşieră şi îşi marcau cărţile personale.   Eu îmi scriam frumos caligrafic numele pe prima pagină, cum vedeam în cărţile cumpărate, uneori desenam

      Conform legislaţiei în vigoare, persoanele care aparţin minorităţilor naţionale pot solicita oficierea căsătoriei în limba lor maternă, cu condiţia ca ofiţerul de stare civilă să cunoască limba respectivă, altfel se impune prezenţa unui traducător autorizat.      Conform recensământului din anul 2011, populaţia minoritară reprezintă un procent de 11% din cei 20,1 milioane de locuitori ai României. Aşadar s-ar impune cunoaşterea limbii maghiare, ucrainiene, germane, sârbe, turcă, tătară, slovacă, bulgară, greacă, italiană, chineză ș.a.m.d.       Ar fi un pas uriaş în acest domeniu să se organizeze cursuri de limbi străine pentru firme şi în cadrul unităţilor administrativ teritoriale.       Nu ştiu alţi ofiţeri cum se descurcă, eu mă descurc în schimb doar cu limba maghiară. Aşadar la mine se spune doar Da şi Igen. Au fost cazuri când a fost nevoie de prezenţa traducătorului autorizat pentru că nu cunoşteam limba maternă a unuia dintre miri. În momentul depunerii actelor, m