sâmbătă, 11 martie 2017

Nu e genetică, e voință!



                                                     

Eram cândva și eu tânără și naivă și îmi era tare ciudă când vedeam câte o domnișoară slabă, că deh pe atunci nu făceam diferența între un corp slab și un corp lucrat. Neam de neamul meu n-a văzut sală de sport! Tati, om activ la viața lui, nu cântărise niciodată sub 100kg, eu, toată câtă sunt, sunt de neam BEDE, printre cititori probabil se vor găsi cunoscători de neamul meu așa că nu vor fi uimiți de credința mea sfântă în genetică. Da, majoritatea deținătorilor de acest lume, dețin și dețineau și kilograme. Poi, eu atunci, cum să nu am? Eh... am avut! Până ce am descoperit acel secret mistic... nu totul ține de genetică! Are și ea unele părți ascunse, dar mai mult decât ambiția și voința, nu are nimic!
 Femeile din familie nu cunosc cuvântul dietă sau stil de viață sănătos, bine, mami la 48 de kilograme, nu prea are nevoie de noțiunile acestea, iar viața activă ia fost asigurată mereu de locul de muncă, iar de când s-a mutat la sat, de muncile pământului. Bunica, durdulie de când o știu chiar și cu diabet nu renunță niciodată la o bucată de prăjitură, da a recunoscut nu are voință, nu are ambiție.
Așa că m-am trezit eu una, prima, singura care să revoluționeze întreaga familie. La început m-au privit mai ciudat, da da, ai mei părinți -Până când trebuie să mai mergi la sport?- Până când nu ai voie să mănânci pâine?- acum s-au obișnuit, au început să accepte faptul că au un copil mai diferit, că am ambițiile mele, că îmi doresc acest drum în viață.
Așadar, nu trebuie să ai o familie cu trecut de sportivi, sau atleți în familie pentru a începe să faci ceva pentru tine și corpul tău. Dacă nu îți permiți un abonament la sală, exista ”n” variante să te miști, doar că trebuie să îți dorești acest lucru, nu poți da vina pe copil, pe soț, pe locul de muncă. Copilul acela pe care acum îl arăți lumii drept piedică, are nevoie de mama lui pentru mult timp. Are nevoie de o mamă sănătoasă, plină de viață și energie. Cel mai bun mod, pentru a deveni o femeie sănătoasă, plină de energie și de viață este să te miști. Nu contează ce sport alegi, dar fă ceva! Am mai scris despre sacrificiile aduse de  mine să ajung la antrenament. Dar sunt cele mai dragi sacrificii! Când îți intră pasiunea pentru sport în suflet nimeni nu o mai scoate!
Merită să încerci! Tu ce mai aștepți?

joi, 9 martie 2017

Hi , my name is SUSAN!

         Hi, my name is Susan! - aşa începea fiecare oră de limba engleză din clasele I-VIII. Pentru mine era o teroare, nicidecum nu mă puteam apropia de această Susan, nu semăna deloc cu mine, dar era plăcerea profesoarei de engleză să nu ne spună pe nume. Am învăţat câte ceva la orele ei, dar mai mult să scriem după dictare şi să citim, vorbitul mai puțin. Apoi au venit anii de liceu la profil de bio-chimie nu s-a pus mare accent pe orele de engleză, la facultate  dreptul avea primul cuvânt nicidecum engleza. Aşa că m-am trezit în viaţa reală cu o engleză - nu tocmai perfectă, ceea ce a fost un mare minus când venea vorba de angajare la o firmă mai de Doamne Ajută. Depuneam totuşi CV-ul chiar dacă la cerinţe era şi limba engleză. Aşa m-am trezit într-o zi chemată la un interviu pentru angajare la o firmă multinaţională. M-am prezentat frumos, eu cu engleza mea de zi cu zi şi m-am trezit intervievată de un coreean cu engleza lui de zi cu zi. Vă puteţi imagina ce a ieşit?! La întrebarea unde locuiesc  eu îi spuneam: "The first street on the right", el repeta: "light?" asta a durat vreo 5 minute, "no, no light", "my house is the first on the right". Un haos, am ajuns să îi desenez, ceea ce vroiam să îi explic, dar m-am liniştit când mi-au spus şi alţii că nici pe ei nu i-a înţeles! Nu eram chiar aşa pe lângă english! Am şi primit postul respectiv, acolo am mai învăţat, aşa un pic de engleză, şi coreeanul la fel. Că în rest, coreeanul nostru, Doooaaamne bine mai știa vorbi engleză, așa mai neortodox.
     În momentul de faţă, locul de muncă pe care-l am nu îmi cere exersarea limbii engleze chiar deloc, dar mi-ar plăcea să mai învăţ, dar ştiţi şi voi scuzele acelea puerile, lipsă de timp, de resurse financiare, vârsta, motivația, răspunsul însă e mult mai simplu, lipsă de ambiţie (pentru acest aspect, că în altă parte am dovedit că am).
        Soluţia celor de la Engleza pentru toti, mi se pare una genială. Am tot văzut anunţuri cu privire la cursuri de engleză, dar la vârsta aceasta, cu locul de muncă, fără antrenament de conducere a unei mașini, cu o gospodărie în grijă, locuind la 12 km de oraş pentru mine ar fi greu să ajung la timp la cursuri, aşa comond aş învăţa engleza de acasă, al doilea aspect important pentru mine ar fi individualizarea cursurilor, îmi place să mi se acorde atenţie exclusivă. Consider că dau randament mult mai bun dacă mă întrec cu mine însămi şi profesorul îmi acordă atenţie doar mie, asta am învăţat-o la antrenamentele de la sală !!! Nu m-aș putea ridica în mijlocul unei săli și să încep să vorbesc, m-aș simți jenant. Așa că, ideea de online, de acasă este tocmai bună pentru cei ca mine. Frumos, acasă îți iei notițele și înveți, consider că, (a se citi virgula) cu cât știi mai multe limbi cu atât ești mai câștigat în lumea asta schimbătoare.

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2017 !
Proba cu nr. 4

Mama mea şi Doina

       

            Eram în clasa a IVa şi se apropia vertiginos ziua de 8 Martie, ţin minte că am avut de realizat o compunere cu titlul "Mama Mea". A doua zi, a trebuit să citim cu voce tare tema de casă, nu prea îmi plăcea să mă destăinui pe vremea aceea. Fiind a 3 a în catalog nu am aşteptat prea mult la rând.
      Cele două colege care au citit compunerile înaintea mea, povesteau despre mamele lor, care se aranjau zilnic, se machiau, se parfumau, îşi alegeau atent costumele pentru birou, toate călcate la dungă, cămaşă albă şi fustă neagră, poşeta mereu asortată cu pantofii cu toc. M-am ridicat timid şi am început să citesc şi eu compunerea despre mama mea, dar eu m-am referit foarte mult la frumuseţea ei interioară şi la bunătatea sufletului ei. Mama mea, nu se machiază, mama mea nu poartă cămaşă albă şi nici fustă neagră, nu este coafată mereu, mama mea este şi a fost mereu o femeie simplă, căreia nu îi place să se afle în centrul atenţiei, genele moştenite de la tatăl ei, au ajutat-o toată viaţa să poată să îşi  ascundă vârsta.  Mama mea şi la 55 de ani, are o piele fină şi nişte ochi albaştrii ca marea. Niciodată nu a folosit  produse cosmetice, dar mereu a avut creme. Cremele îi plac foarte mult. Deodorantul Farmec era de nelipsit din geanta ei, îmi amintesc şi acum de tubul verde cu capac albastru.
    Când am citit proba aceasta, chiar vorbeam cu ea la telefon, cum a auzit de Farmec, a strigat - Doina, Doina,- atunci m-am luminat. Doina!!!!!!! Doina a fost şi este prietena ei de suflet. Îşi cumpăra produsele Farmec pentru raportul corect calitate-preţ. Pentru ea conta foarte mult să îşi găsească o marcă de încredere, dar fiind oameni simpli cu venituri modeste nu îşi permitea creme scumpe. A fost şi este în continuare fidelă acestui produs românesc, mi-a insuflat şi mie tradiţia aceasta. Mi-a spus mereu că o piele îngrijită este cartea de vizită a oricărei femei, că trebuie să am grijă de pielea mea pentru că va fi alături de mine pe parcursul întregii vieţi, iar dacă sunt  îngrijită, mă simt puternică, unică, de neoprit! Acum îmi dau seama câtă dreptate a avut, deşi la 18 ani mă enerva la culme când se certa cu mine pentru demachiere, ştiţi şi voi sentimentul acela când vii acasă noaptea de la o nuntă sau o petrecere şi nu îţi arde de demachiere, era în stare să mă aştepte şi să mă certe. Acum îi mulţumesc pentru că pielea mea , nu a  avut de suferit, şi sincer nici mie nu îmi dă nimeni vârsta pe care o am. De multe ori se-ntreabă că eu oare cu cine seamăn. De la vârsta de 18 ani mă aranjez, coafez, machiez şi sunt  o excentrică când vine vorba de culori şi coafuri.  Când o întreb la vreo zi mai specială ce cadou îşi doreşte, răspunsul este "o cremă". Luptându-mă mereu cu kilogramele, încercând mereu fel şi fel de diete, pielea mea suferea foarte mult în urma efectului yo-yo, mama mereu îmi cumpăra creme pentru elasticitatea pielii. Mi-am făcut un ritual şi eu din "cremălit" în fiecare dimineaţă şi seară, Doina devenind în timp şi prietena mea cea mai apropiată, o iau cu mine peste tot, anul trecut i-am arătat marea, mi-a mulţumit prin intensificarea bronzului şi catifelarea pielii. Da, da aţi citit bine, ajută la bronz!!
 Când sunt întrebată depre secretul pielii mele, răspunsul este simplu Doina. O folosesc atât pentru demachiere cât şi pentru hidratarea pielii. Contează foarte mult să ai un aliat de nădejde când vine vorba despre pielea ta. Produsele cu farmec au ştiut să fie cele mai bune prietene ale femeilor de-a lungul timpului.

         Dar, gata cu povestea , fug la somn, dar înainte la Doina!
crema hidratanta cu orhidee



Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2017 !
Proba nr. 3


marți, 7 martie 2017

Norişorii-pufişorii

     

                                                           


         Am ales o plimbare prin parc cu prichindelul meu, era o după-amiză de sâmbătă și i-am promis că mergem la o înghețată.  Ne-am oprit prima dată într-un parc şi ne-am aşezat pe iarba verde.
         - Uite mami, ce nori frumoşi, vezi cum dansează? I-a învăţat doamna Noricica Pufoșica un dans nou, ce mult îmi place, uite mami, alt nor cum stă bosumflat, cred că l-a certat doamna pentru că a făcut ceva ispravă, așa stau și eu așa-i când mă cerți pentru că fac o boacănă.
        - Kevin, dragul mamii, de unde îţi vin ţie ideile astea? Norii nu  ştiu să danseze și nici nu stau bosumflați!
         - Cum să nu danseze, dar mamii tu ştii cum se devin norii nori adevărați?
Ruşine sau nu, nu am ştiut ce să îi răspund, el însă fiind mult prea isteţ mi-a ghicit gândurile.
         - Cum ?!tu nu ştii cum se fabrică norii? 
         - Hai, întinde-te aici pe iarba verde lângă mine, mami, am să îţi povestesc eu !
M-am aşezat lângă el şi am ascultat atentă.
       - Uite acolo sus în cer, dincolo de cele mai magice regate şi palate, dincolo de toate împărăţiile şi toate oceanele şi mările cerului, într-un loc bine ascuns se află o fabrică imensă, adică mare, mare - eşti atentă așa-i? - cu uşi înalte şi ferestre colorate. O fabrică în care nu intră nimeni, doar doamna Noricica Pufoșica și trupa ei de nori, nici eu nu am voie acolo și nici un copil, ba chiar nici tu mami care ești mare.
       În fiecare noapte, mulţi, mulţi  norişori se pun la intrare, frumos aliniaţi şi aşteaptă cu nerăbdare să treacă pragul magic, unde viaţa li se schimbă pentru următoarea zi. Ei în realitate sunt nişte liniuţe, dar la ieşirea din fabrică sunt cei mai pufoşi norişori.
     Doamna Noricica Pufoșica este cea mai cochetă , cea mai pufoasă şi bătrână dintre toți norii, ea îi ajută pe cei mai tineri norişori să înveţe toate tainele pufoşeniei. Praful magic pe care-l foloseşte îi transformă în nişte pufoşenii aşa de dulci încât seamănă cu crema de brânză pufoasă, îţi vine să te urci până la ei şi să muşti din ei, mai ales dacă eşti fan brânză ca mine. Doamna Noricica îi învaţă cum să se comporte, cum să danseze, cum să se alinieze pe cer, ca noi să le putem da fel şi fel de nume. Însă nu toţi norii ies fericiţi, nu, nu  uneori unii sunt atât de triști că plouă toată ziua în urma lor, alţii sunt atât de fericiţi că nici nu îi vezi toată ziua, stau şi se uită în oglindă și se ceartă între ele
       - Doamne, cât de pufoasă sunt! ba nu - Eu sunt mai pufoasă, eu sunt şi mai pufoasă şi aşa le trece toată ziua, în oglindă pufulindu-se.
       - Vai ce mi-ar plăcea să ajung la ei, să îi smotocesc bine şi să gust un pic din ei, oare au gust de brânzică, ce zici mami?
       - Uite mai bine îţi dau eu o cremă de brânză pufoasă de la DELACO şi ne uităm împreună la nori, hai să vedem azi cu ce  dans i-a pregătit doamna Noricica Pufoșica.
       Am rămas surprinsă de povestea lui, de atunci de câte ori merg pe stradă și văd norii cum se mișcă mă gândesc la doamna Noricica Pufoșica care dirijează norii cu o baghetă magică , iar noi stăm și îi privim fără să știm ce povești ascund ei de fapt, zâmbesc mereu, dar povestea lor o știu doar eu și Kevin, ei bine, acum ați aflat-o și voi ! Să le zâmbiți și voi norilor, sunt sigură că vor dansa cu mai multă plăcere.

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2017 ! Proba nr. 2.

Despre mine .. la un alt nivel

Sursă foto : Pinterest      Bine te-am regăsit, azi am ales să vorbesc un pic despre mine, dar nu din perspectivele pe care probabil le...