Eşti bine, acolo unde eşti?

Just a question… - elbosquedecaperucitaverde:
Sursă foto: Pinterest

   Te-ai întrebat vreodată dacă îţi este bine acolo unde eşti acum? Sau faci parte din categoria - lasă că merge aşa-.
  Nu ştiu cu cine semăn, dar nu mi-a plăcut niciodată să stau acolo unde nu m-am simţit bine. Fie că a fost vorba de o relaţie, de o prietenie, de un loc de muncă. Consider că acolo unde chiar eşti bine, trebuie să te simţi în largul tău, oamenii din jur să te accepte aşa cum eşti, nu să îţi impună standardele lor, să nu te îngrădească, sau să te tragă în jos cu mediocritatea lor. Acolo unde eşti bine, nu trebuie să te ascunzi, acolo unde îţi este bine mergi cu drag, faci cu drag fiecare lucru.
Nu înţeleg şi am ajuns la concluzi că nici nu voi mai încerca să îi înţeleg pe cei care se plâng că nu le este bine, în pielea lor, dar nu fac nimic pentru schimbare. Se complac în diverse relaţii care nu îi ajută deloc să se dezvolte, ba din contră, se complac în căsnicii care nu au nici un drum împreună, se complac în situaţii care duc direct spre pierzanie, în relaţii de prietenie care se bazează pe falsitate. Dar nu fac nimic, stau ca şi cum ar avea cel puţin 9 vieţi ca şi pisica şi li s-ar mai acorda o şansă să facă totul aşa cum şi-ar dori defapt.
Probabil sunt percepută drept "nebună" când spun ce îmi doresc de la viaţă, că îmi doresc profesie din pasiune, că îmi doresc să mă dedic mult mai mult celor 2 pasiuni care au intrat în viaţa mea. Dar credeţi-mă, e atât de bine să fii diferit. Să nu faci parte din turmă! Să ştii că tu poţi mai mult. Să ştii că dacă îţi doreşti schimbarea, ai lângă tine omul care te susţine, - recunosc la început a fost mai reţinut, acum însă mă susţine cu toată puterea lui.
   Tu te-ntrebi dacă ţi-e bine? Faci ceva pentru tine? Faci ceva să ai o viaţă mai bună, să te trezeşti dimineaţa mulţumit pentru tot ce ai?
   Tu, eşti bine acolo unde eşti? Eşti adultul care ai visat să devii?

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tu cum îți alegi mobilierul?

Colțul meu de rai devenit realitate

Aventuri spre necunoscut în ritm cunoscut