Aventurile motanului Tomas Partea II

           

      Înainte să iasă pe poartă, Tomas îi lăsă sarcinile lui Buk şi Lin.

-      Tuk ! să ai grijă de casă şi de mama, mă voi întoarce cel târziu mâine dimineaţa.

-      Să fii cu băgare de seamă, ştii că nu avem voie să intrăm în pădurice.
- Ştiu, dar nu am de ales!

Tomas porni la drum. Păduricea era dincolo de calea ferată, iar doamna Benton le spunea zilnic că ei nu au voie acolo, dar Tomas o iubea foarte mult pe doamna Benton şi nu voia să o vadă supărată când va descoperi zambila.

Păduricea îl speria, foşnetul frunzelor îl făceau să îşi grăbească paşii. 

-Ah, nu mai am mult de mers, văd palatul, exclamă fericit. 

Ajunge la poarta palatului, păzit de un câine mare şi fioros.

- Te rog, lasă-mă să intru, vorbi Tomas cu o voce tremurândă, vreau să vorbesc cu Zâna Albastră. Te rog!

- De ce să te las? întrebă paznicul morocănos, Zâna nu primeşte musafiri!

-Am nevoie de ajutorul ei, am făcut o boacănă, doar ea mă poate ajuta!

- Dacă vrei să intri, trebuie să aştepţi 3 zile şi 3 nopţi! doar după aceea, dacă Zâna te primeşte, te pot lăsa în palat.

- Te rog, nu am atâta timp, domnişoara barză trebuie să ajungă în orice clipă, şi până atunci, trebuie să mă întorc, nu o pot dezamăgi pe doamna Benton.

Paznicului morocănos i se făcu milă de  Tomas şi o chemă pe Zâna Albastră.

- Zâna Albastră! doar tu mă poţi ajuta, am nevoie de praful miraculos pentru flori, am făcut ceva rău, doar tu mă poţi salva, te rog!

Între timp, doamna şi domnul Benton îl căutau pe Tomas peste tot.

- Ce ne facem? îi întreba Tuk sperită, pe ceilalţi. Tomas nu s-a întors încă, trebuia să ajungă, dacă a păţit ceva, trebuie să pornim în căutarea lui.

- Nici vorbă, spuse Pik! Trebuie să stăm acasă, să ne prefacem că nu ştim nimic! Nu trebuie să dăm de bănuit.

Zâna Albastră văzu cât de mult suferă Tomas şi i se făcuse milă de bietul pisoi. I-a dat din praful magic, dar l-a rugat să ţină secret drumul, să nu povestească nimănui că nu a trebuit să aştepte 3 zile şi 3 nopţi. Tomas i-a promis că va păstra secretul şi-a luat rămas bun şi a pornit repejor către casă.

 - Uitaţi-vă spre grădină, strigă Lin, soarele începea să urce pe bolta cerească, când în depărtare îl zăriră pe Tomas. Hai repede, au început să-l strige, azi este ziua cea mare!!

   Tomas fugea cât îl ţineau picioruşele şi în dreptul zambilei rupte aruncă tot praful deasupra ei. În momentul acela, deasupra casei apăru domnişoara barză cu pacheţelul special, era nepoţelul doamnei Benton. 

   Toată familia admira minunea sosită! Zambila începea să strălucească, se colora încet, încet şi deveni de un albastru lin ca apa mării. Tomas se uita cu mândrie la zambilă şi le promisese tuturor florilor că va fi foarte atent, că nu le va mai rupe nici măcar o frunzuliţă.
- Tomas, eşti eroul nostru! exclamă Tuk! 
- Nu sunt erou, am învăţat foarte mult din lecţia primită! Trebuie să avem grijă de flori! Sunt speciale!