Căsătoria prin ochii bunicilor

Despre călătoria numită căsătorie, dar de data aceasta nu din prisma ofiţerului de stare civilă.

      Dacă îi ajută Dumnezeu şi îi ţine sănătoşi, în luna noiembrie a.c, bunicii mei celebrează 60 de ani de căsnicie. Bunicul are 85 şi bunica 77 de ani, sunt aer unul pentru celălalt. Nici nu îmi dau seama când au îmbătrânit aşa. Am crescut alături de ei şi acum locuim cu ei în curte. Îi văd zilnic şi îmi par neschimbaţi, mereu împreună, mereu unul lângă celălalt.
   Nu merg nici un pas separat, peste tot doar împreună, la medic, la magazin, în grădină. Aşa au trăit o viaţă întreagă, împreună. Au dus o viaţă nu tocmai uşoară sau lipsită de griji şi am impresia că acest lucru i-a unit. Lipsurile, grijile, problemele au fost pentru ei bara de sudură. Nu au avut ajutor când a trebuit să îşi crească copilul, nu au avut bone, femeie la făcut curat, bunica nu a stat 2 ani acasă, nu a făcut depresie după naştere, nu au existat atâtea informaţii şi totuşi au crescut un copil sănătos şi educat şi totuşi au ştiut să trăiască armonios. Au avut destule griji încât să fie mereu atenţi să fie uniţi, când se iveau probleme serioase, nu se uitau cum să fugă ci cum să rămână împreună. Au avut prieteni de familie, puţini dar cu care şi-n ziua de azi se întâlnesc. Nu au tânjit niciodată după lux, după averi necuvenite. Au dus mereu un trai decent.
        Nu au primit totul pe tavă şi acest lucru i-a învăţat să se bazeze unul pe celălalt. Au locuit ani mulţi în chirie, până au reuşit să îşi cumpere un apartament doar al lor, nu aveau maşină şi totuşi ajungeau peste tot la timp, nu aveau telefon sau alte minuni şi totuşi ştiau care sunt zilele importante din viaţa lor.
     Au trăit într-adevăr într-o altă lume, de multe ori îmi spune bunica " nu aş vrea să fiu tânără, acum". Am întrebat-o de ce? Când acum ai de toate. Da, mi- a răspuns aceasta este problema. Tinerii din ziua de azi nu mai apreciază nimic, totul le este dat, cuplurile  nu se mai zbat pentru nimic, la primul pas preferă să cedeze decât să lupte. Aruncă totul mult prea uşor, se plictisesc mult prea repede, nu îşi clădesc deloc viitorul împreună, la prima piedică preferă să plece decât să înfrunte. Şi mie îmi spune mereu " Femeia trebuie să ţină familia unită".
          Pe vremea lor nu era aşa. Erau şi atunci probleme, dar nu se gândeau să schimbe partenerul. Pentru ei era sfânt ceea ce au promis în faţa lui Dumnezeu, nu luau în batjocoră sentimentele celuilalt. Au trăit frumos, armonios cu multe, multe greutăţi. Nici nu îmi imaginez cum ar fi ei unul fără celălalt, cred că nici cum.
     Se uită şi acum unul la celălalt cu multă pasiune şi înţelegere. Nu i-am auzit niciodată să ridice tonul unul la celălalt, nu i-am auzit să îşi spună vorbe jignitoare, chiar dacă se mai enervează ei le trece repede. Au nişte ritualuri pe care la cuplurile din ziua de azi rar le vezi. Dimineaţa la prima oră îşi iau micul dejun împreună, bunica pregăteşte masa iar bunicul între timp hrăneşte animalele, apoi se pun la cafea, cu ziarul în mână dezbat toate subiectele din ziua respectivă, pe la ora 13:00 îşi iau prânzul după care se pun la o siestă scurtă, urmează o gustărică pe la 16:00 şi la 19:00 cina. Toate frumos, elegant doar împreună. Se ajută reciproc la toate treburile atât din casă cât şi din curte.
     Sunt un exemplu demn de urmat, doar că generaţia noastră nu mai pune accent pe astfel de valori sentimentale. Totul este pe repede înainte, până şi căsniciile. Mare păcat că a crescut atât de mult numărul divorţurilor.
       Mă bucur că noi avem un astfel de exemplu în familie!