Minisuperbloger cu maximari visuri

     Blogerul din faţa dumneavoastră, care între timp a ajuns un minisuperbloger, este o persoană visătoare, incurabil de romantică,  care adoră vara, soarele, apa, nisipul, plaja. Când mă gândesc la aceste elemente existenţiale pentru mine, mă gândesc la un loc exotic, un loc specific verii, un loc unde mereu este cald, e soare, e bine. Visez  de când mă ştiu cu ochii deschişi la o excursie într-o destinaţie exotică, chiar dacă ştiu că bugetul de bugetar nu îmi permite acest lux. Însă a visa este gratis, este benefic minţii şi mă menţine pe linia de plutire.
       Aşadar eu visez la zile de relaxare,  zile în care să fiu răsfăţată de natură, de razele soarelui, de nisipul fierbinte să nu duc grija zilei de mâine, pentru câteva zile să uit de tot, să profit din plin de plimbările romantice pe nisipul atât de fin şi fierbinte,  să mă bucur de bronzul puternic ciocolatiu dat de soare, să stau pe şezlog şi să visez, să mă bălăcesc ore-n șir în apă, îmi place să stau în apă, ce vorbesc că îmi place. A-D-O-R !!
      Căutând printre ofertele celor de la Vacanţe Speciale, am descoperit o sumedenie de destinaţii de vacanţă şi oferte turistice care mi-ar bucura sufletul, însă una dintre destinaţii m-a făcut să devin captivă imaginilor şi vă spun pe drept cuvânt mi-am petrecut mai bine de jumătate de zi, admirând pozele. Vă arăt poza care mi-a făcut inima să salte şi imaginaţia să nu cunoască limite!
Sursa foto : vacantespeciale.ro

Eh! Ce spuneţi?! V-am avertizat că urmează o poză care vă lasă fără cuvinte, dar cu dorinţe multe.
Paradisul acesta pe pământ se află pe litoralul privat al Insulei Kaafu din Atolul Male de Sud, numit Cocoa Island Maldive. Cocoa Island este situat la  o distanţă de aproximativ 31 km, o călători de 40 de minute cu barca cu motor de la  Aeroportul Internaţional din Male.   
      Locul acesta mirific oferă o cazare de lux pentru cei care doresc să se odihnească şi să se relaxeze. Este locul ideal pentru luna de miere. Chiar aş vedea doar miere, norişori roz şi puf  în faţa ochilor dacă aş ajunge într-un asemenea loc feeric. Totul pare desprins dintr-o la altă lume. Mi-aş petrece orele de citit şi scris în hamac, profitând de uşoara adiere a vântului, seara cu un cocktail din fructe exotice aş sta în apa cristalină să privesc apusul. Cred că este cel mai minunat joc al naturii, despre răsărit nici nu vreau să vorbesc, într-un asemenea loc, cred că rămâi mut şi mult prea mic în faţa minunilor naturii.
        M-aş lăsa răsfăţată la centrul de spa şi wellness şi am văzut că au şi sală de fitness aşa că mi-aş menţine tabietul de acasă.
        Mă gândesc să aş încerca ceva nou în viaţa mea așa că tot hoinărind prin descrierea acestui paradis, am descoperit că locul acesta minunat are două recife private dedicate scufundărilor.
    Piscina infinită de care dispun, te lasă fără cuvinte, apa cristalină a oceanului cred că creează dependenţă.  Dependentă aș deveni și eu dacă aș ajunge într-un asemenea rai. Cred că m-aș îndrăgosti iremediabil de culoarea apei, de aerul proaspăt și curat. De razele arzătoare ale soarelui, de liniștea care te-nconjoară. Da, liniștea aceea de care ducem cu toții lipsă. Cred cu tărie că acest loc este o oază de liniște, este un loc în care te poți regăsi cu siguranță, un loc în care te poți întâlni cu sufletul tău. O vacanță care îți rămâne adânc întipărită în minte. Un loc de vis, un loc în care te simți ca în al nouălea cer.
        Dar minisuperblogerul visează în continuare şi vă las şi pe voi să descoperiţi destinaţiile oferite de CND Turism.
    Vacanţe însorite vă doresc !! 


Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2017
Proba nr 13

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tu cum îți alegi mobilierul?

Colțul meu de rai devenit realitate

Aventuri spre necunoscut în ritm cunoscut