Ce se-ntâmplă cu noi?
Fiecare om pe care îl întâlnim în drumul nostru prin viaţă , ne învaţă câte o lecţie. Nu, nu mă refer la tanti care vinde pâine, sau poştaşul care aduce pensia, mă refer la oamenii care intră în viaţa noatră , cu voia noatră, pentru o perioadă de timp, mai lungă sau mai scurtă. Lecţiile primite de la cei din jur sunt cele care ne însoţesc apoi pe tot restul vieţii.
Unii vin ca o binecuvântare, alţii ca o pacoste Trebuie însă să ne bucurăm de ambele categorii. Fără cei ca o binecuvântare , viaţa noastră ar fi mai săracă, amintirile mai puţine, iar fără cei ca o pacoste nu am şti să îi apreciem pe primii. E ciudat cum prieteniile din copilărie, când credeam că nimeni şi nimic nu va despărţi aceste legături devin doar nişte like-uri şi commenturi pe paginile de socializare, în cel mai bun caz un mesaj de sărbători. Există şi excepţii, nu spun că nu, însă foarte rare, creştem, ne îndepărtăm şi ajungem să "ne învârtim în alte cercuri". Dar şi ei rămân o parte din ceea ce devenim mai târziu.
Ne alegem apoi iubiţi, pe care la fiecare despărţire îi considerăm o pacoste, pe când ei ne-nvaţă să fim puternici, că deh, până ieri spuneam că nu putem trăi fără ei, apoi ce frumos renaştem. Aşa suntem setaţi, să ne ridicăm după fiecare eşec.
Fiecare om pe care l-am întâlnit şi l -am lăsat să intre în viaţa mea, m-a învăţat câte ceva. Am învăţat că cei mai buni prieteni pot deveni cei mai veritabili străini, iar străinii cei mai buni prieteni. Am învăţat că sunt oameni care dacă nu te-nvârţi în cercul lor, nu dau doi bani pe tine ( pierderea este a lor, căci nu totul se rezumă la exterior). Am învăţat că nu pot fi perfectă pentru toată lumea, însă cei care mă cunosc mă plac aşa cum sunt. Am învăţat că o vorbă bună spusă la momentul potrivit poate salva lumea, de aceea trebuie să încercăm, să fim binecuvântări unii pentru ceilalţi pentru că fiecare om îşi duce propria luptă interioară.
Problema este că nu ne mai ascultăm, etichetăm oamenii după marca hainelor, nu după valoarea lor adevărată. La cel mai mic hop, aruncăm în aer tot, fără a asculta, fără a înţelege lucrurile în esenţa lor. Ne folosim de oameni pentru a ne atinge ţelurile după care uităm şi cum îi cheamă.
Oamenii intraţi în viaţa mea în anul 2016, m-au învăţat multe. Iar cei care au ales să iasă şi mai multe. Aşadar să ne bucurăm unii de alţii, să nu ne mai etichetăm fără sens, să învăţăm să ne ascultăm, să ne fim alături nu doar în clipele de fericire, iar dacă considerăm că cel de lângă noi nu merită , să plecăm cu capul ridicat, fără a juca un teatru ieftin.
Unii vin ca o binecuvântare, alţii ca o pacoste Trebuie însă să ne bucurăm de ambele categorii. Fără cei ca o binecuvântare , viaţa noastră ar fi mai săracă, amintirile mai puţine, iar fără cei ca o pacoste nu am şti să îi apreciem pe primii. E ciudat cum prieteniile din copilărie, când credeam că nimeni şi nimic nu va despărţi aceste legături devin doar nişte like-uri şi commenturi pe paginile de socializare, în cel mai bun caz un mesaj de sărbători. Există şi excepţii, nu spun că nu, însă foarte rare, creştem, ne îndepărtăm şi ajungem să "ne învârtim în alte cercuri". Dar şi ei rămân o parte din ceea ce devenim mai târziu.
Ne alegem apoi iubiţi, pe care la fiecare despărţire îi considerăm o pacoste, pe când ei ne-nvaţă să fim puternici, că deh, până ieri spuneam că nu putem trăi fără ei, apoi ce frumos renaştem. Aşa suntem setaţi, să ne ridicăm după fiecare eşec.
Fiecare om pe care l-am întâlnit şi l -am lăsat să intre în viaţa mea, m-a învăţat câte ceva. Am învăţat că cei mai buni prieteni pot deveni cei mai veritabili străini, iar străinii cei mai buni prieteni. Am învăţat că sunt oameni care dacă nu te-nvârţi în cercul lor, nu dau doi bani pe tine ( pierderea este a lor, căci nu totul se rezumă la exterior). Am învăţat că nu pot fi perfectă pentru toată lumea, însă cei care mă cunosc mă plac aşa cum sunt. Am învăţat că o vorbă bună spusă la momentul potrivit poate salva lumea, de aceea trebuie să încercăm, să fim binecuvântări unii pentru ceilalţi pentru că fiecare om îşi duce propria luptă interioară.
Problema este că nu ne mai ascultăm, etichetăm oamenii după marca hainelor, nu după valoarea lor adevărată. La cel mai mic hop, aruncăm în aer tot, fără a asculta, fără a înţelege lucrurile în esenţa lor. Ne folosim de oameni pentru a ne atinge ţelurile după care uităm şi cum îi cheamă.
Oamenii intraţi în viaţa mea în anul 2016, m-au învăţat multe. Iar cei care au ales să iasă şi mai multe. Aşadar să ne bucurăm unii de alţii, să nu ne mai etichetăm fără sens, să învăţăm să ne ascultăm, să ne fim alături nu doar în clipele de fericire, iar dacă considerăm că cel de lângă noi nu merită , să plecăm cu capul ridicat, fără a juca un teatru ieftin.
Comentarii
Trimiteți un comentariu