Femeia

” Femeia învinge tot, apoi plânge” - G. Vieru

          Pornind de la acest citat, care mi-a pătruns în suflet din prima clipă în care l-am citit, analizând situația femeilor din jurul meu, primind în ultima perioadă tot mai multe ”sfaturi” cu privire la ceea ce ar trebui să fac eu ca și nevastă am decis să dezbat aici cu voi, ce înseamnă defapt femeia.
            Suntem atât de fragile și vulnerabile în fața voastră, iar voi , bărbații știți atât de bine să profitați de acest lucru. Suntem, până când ne cade și noua vălul acela roz din fața ochilor și realizăm că defapt suntem mult mai puternice decât vă puteți voi imagina. Suntem setate să credeți voi că nu putem face nimic fără voi ! eeeeehhh, și încă câte !!
             Faptul că Doamne Doamne ne-a făcut femei, nu și nu și nu ! înseamnă că trebuie să stăm ca mutele în fața voastră, că trebuie să vă dădăcim și vă așteptăm cu 7 feluri de mâncare pe masă, ca deh.. vezi doamne, sunteți bărbați ! Nu !!! Eu chiar cred în egalitatea dintre noi ! Și cu bune cu rele cum o fi bărbatu' meu , dacă îi este foamne, apoi își face singur, nu stă să ajung eu să îi pun o farfurie în față, ba mai mult, mă ajută și la curățenie că nu îi cade nici lui verigheta.
           Multe, multe femei, frumoase , deștepte se complac în anumite situații doar pentru că se tem, să nu rămână singure, se tem de ce  urmează, se complac în căsnicii demult stinse. Suntem femei, suntem puternice, oricând putem renaște din propria cenușă, nu o dată, nu de două ori, de mii de ori, doar că trebuie să credem în noi. Noi, doar noi putem să ne ambiționăm, să ne întărim!
            Văd multe femei care după ce sunt mame, nu li se mai spune pe nume, devin ”mami” și pentru soț (dați cu pietre, spuneți din nou că nu știu,  că nu am copil, etc.. etc...) dar FEMEIE !!! ești femeie, ai o identitate, ai o viață !!!
             Avem nevoie de afecțiunea, de iubirea, de tandrețea unui bărbat, dar nu înseamnă  că devenim sclavele căsniciei, nu înseamnă că trebuie să ne pierdem identitatea și să devenim nevastă, și nu femeie.
                  Așa că dragele mele, haideți să fim spectaculoase, ambițioase, frumoase ! Pentru noi , pentru că merităm !!!
         
       
           
         

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tu cum îți alegi mobilierul?

Colțul meu de rai devenit realitate

Aventuri spre necunoscut în ritm cunoscut